Spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii „Femeia – din mugur, în floare”
Cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii – 8 Martie, Primăria satului Zăicana, în colaborare cu Centrul de Cultură, Tineret și Sport Zăicana, a organizat spectacolul artistic cu genericul „Femeia – din mugur, în floare”, dedicat femeilor din comunitate.
Programul artistic a inclus evoluarea interpreților amatori din comunitate, precum și momente prezentate de copiii de la IET „Voiniceii”, ansamblul folcloric Iana, ansamblul de dans Mlădițele.
De asemenea, în cadrul evenimentului a evoluat invitatul special Valentin Nica, care a susținut un recital muzical apreciat de public.
Toate doamnele și domnișoarele prezente la eveniment au fost felicitate cu flori din partea Primăriei satului Zăicana, în semn de apreciere și respect pentru contribuția lor în familie și în viața comunității.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, reunind locuitori ai satului și marcând prin activități culturale această sărbătoare dedicată femeii.








